Joe Cole ar putea deveni cel mai bine plătit fotbalist** din Anglia

Joe Cole ar putea deveni cel mai bine plătit fotbalist** din Anglia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joe Cole e pe care să devină cel mai bine plătit jucător din
Premier League. Un singur lucru îl desparte pe mijlocașul englez de
acest obiectiv: să accepte oferta de la Manchester City. În vară,
contractul lui Cole cu Chelsea se încheie, iar cele două părți nu
au ajuns la o înțelegere privind prelungirea lui.

Așa că Manchester City, care a pus mai demult ochii pe
fotbalistul de 28 de ani, e gata să-i facă o ofertă colosală. Cu
atât mai mult cu cât nu va trebui să plătească nicio liră pe Cole,
care va fi liber de contract.

Potrivit „Daily Express”, șeicii de la City i-au pus pe masă
fotalistului 40 de milioane de lire sterline pentru următorii 4
ani, adică un salariu anual de 10 milioane de lire sterline! Un
salariu colosal, care l-ar putea transforma pe Cole în cazul în
care va accepta oferta „cetățenilor” în cel mai bine plătit
fotbalist din Premier League.

În acest moment, cei mai bine plătiți jucători din prima ligă
engleză, Adebayor și Tevez, evoluează tot la City. Lider e
togolezul, cu 8.5 milioane de lire pe sezon, cu 500.000 mai mult
decât argentinianul. Cei doi sunt urmați în topul salariilor de
duo-ul de la Chelsea, John Terry și Frank Lampard, și căpitanul lui
Liverpool, Gerrard, toți cu câte 7.500.000 de lire.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×